Clauze contractuale care îți pot salva afacerea în caz de neexecutare

1/10/2025 | 0 comentarii

Clauze contractuale care pot salva o firmă în caz de neexecutare

În practică, majoritatea litigiilor de natură comercială apar din cauza neexecutării obligațiilor: plăți neefectuate, livrări întârziate sau nerealizate, servicii neconforme.

Pentru că forța și protecția reală a unei firme nu pot veni decât dintr-un contract bine redactat, iată o serie de clauze care pot face diferența între o cauză pierdută și obținerea de despăgubiri pe măsura prejudiciului suferit.

1. Clauza penală – despăgubiri automate

Conform Codului civil, reprezintă clauza prin care părțile stabilesc anticipat despăgubirea datorată pentru neexecutarea obligațiilor.

👉 Exemplu practic: într-un contract de furnizare, se poate prevedea:

  • „Pentru fiecare zi de întârziere la livrare, furnizorul va plăti penalități de 0,1% din valoarea bunurilor nelivrate, dar nu mai mult de 10% din valoarea totală a contractului.”

🔹 Avantaj: firma prejudiciată nu trebuie să dovedească în instanță cuantumul daunelor — valoarea lor este deja convenită.

2. Clauza de reziliere unilaterală

Tot Codul civil permite rezilierea unui contract, pentru neexecutare, prin simpla notificare scrisă a debitorului, dacă părțile au prevăzut acest lucru în contract.

👉 Exemplu practic:

  • „Beneficiarul are dreptul să rezilieze unilateral contractul prin notificarea scrisă a Prestatorului, fără alte formalități de punere în întârziere, în cazul în care acesta întârzie cu mai mult de 15 zile plata salariilor personalului alocate proiectului.”

🔹 Avantaj: antreprenorul nu rămâne „prizonierul” unui partener care nu își respectă obligațiile.

3. Pactul comisoriu expres

Este o formă de reziliere mai fermă, aplicabilă dacă părțile stabilesc expres că neexecutarea unei anumite obligații contractuale atrage rezoluțiunea de drept a contractului.

👉 Exemplu practic:

  • „Neplata facturii în termen de 30 de zile de la scadență atrage rezoluțiunea de drept a contractului, fără notificare prealabilă de punere în întârziere și fără intervenția instanței.”

🔹 Avantaj: economisești timp și bani, evitând un proces doar pentru a constata încetarea contractului.

4. Garanții contractuale (scrisori de garanție, ipoteci, fideiusiune etc.)

Pentru a-ți proteja firma de riscul neexecutării, legea îți pune la dispozițe două tipuri de garanții:  reale și personale. Pentru mai multe despre garanții, citește aici.

👉 Exemplu practic: într-un contract de distribuție, furnizorul poate solicita o scrisoare de garanție bancară pentru 20% din valoarea contractului. Dacă beneficiarul nu plătește, banca garantează plata.

🔹 Avantaj: fiind creditor garantat, ai siguranța că, în caz de neexecutare, vei avea la dispoziție active sau alte surse din care să-ți recuperezi prejudiciul.

5. Clauza atributivă de instanță

Potrivit dispozițiile din Codul procedură civilă, părțile pot stipula în contract o clauză specifică prin care agreează ca eventualele litigii dintre ele să fie soluționate de o anumită instanță competentă.

👉 Exemplu practic:

  • „Părțile convin ca orice litigiu izvorât din prezentul contract să fie soluționat de instanțele din București.”

🔹 Avantaj: se evită incertitudinea și cheltuielile suplimentare legate de competența teritorială. Pentru o firmă, poate fi vital să nu fie obligată să se judece la sute de kilometri distanță de sediu.

Concluzie

Un contract fără clauze specifice lasă firma expusă riscului de a depinde doar de regulile generale prevăzute de legislația civilă.

În schimb, clauzele menționate mai sus pot fi un scut puternic față de riscurile neexecutării: îți pot salva afacerea și reduc semnificativ timpul și costurile pentru a obține despăgubiri sau pentru a rupe o relație comercială păguboasă.

📌 Dacă vrei să fii protejat printr-un contract comercial solid și bine gândit, contactează-mă pentru a stabili cele mai potrivite clauze pentru afacerea ta!

 

Noutati

Alte postări

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *