Administratorul poate fi obligat să plătească datoriile societății în faliment?

17/09/2024 | 2 comentarii

Poate fi obligat administratorul la plata datoriilor societății care a intrat în procedura de insolvență sau în faliment?

Dacă firma pe care o conduci a intrat în insolvență sau faliment, există riscul major ca administratorul judiciar, lichidatorul judiciar sau creditorii să solicite instanței angajarea răspunderii tale pentru datoriile societății.

Asta înseamnă că poți ajunge să plătești datoriile firmei din propriul buzunar.

Administratorul, asociații sau alte persoane care au condus, în fapt sau în drept, societatea pot fi obligați să suporte datoriile societății numai dacă se dovedește că insolvența a fost una frauduloasă.

Răspunderea administratorilor este o formă de răspundere civilă delictuală, respectiv o răspundere specială pentru fapta (ilicită) proprie.

Altfel spus, este necesar ca reclamantul să facă dovada în fața instanței a îndeplinirii anumitor condiții de existență a răspunderii patrimoniale personale, care în esență presupun ca fostul organ de conducere al societății să fi acționat cu rea-credință și că prin, anumite fapte licite, ar fi determinat incapacitatea firmei de a-și plăti datoriile.

Un fost administrator nu poate fi tras la răspundere patrimonială dacă insolvența firmei a fost cauzat de împrejurări care exclud culpa lui, precum:

  • managementul defectuos al administratorului;
  • dezinteresul sau deciziile de afaceri greșite;
  • acumularea de pierderi sau imposibilitatea plății datoriilor față de furnizori sau bugetul public;
  • concurența acerbă din piață etc.

Dacă ai condus o firmă care în prezent se confruntă cu probleme de insolvență/faliment, te invit să mă contactezi!

Noutati

Alte postări

2 Comentarii

  1. Lascu

    Am un SRL CU DATORII MARI. POT PARASI TARA?

    Răspuns
    • Sorin Viziru

      Datoriile societății nu au vreo legatură cu dreptul dvs de a pleca din țară. În schimb, poate fi atrasă răspunderea dvs pentru aceste datorii, dacă se dovedește că ați săvârșit vreuna din faptele ilicite prevăzute de lege, de exemplu: ați folosit bunurile sau banii societății în folosul personal, ați ținut o contabilitate fictivă sau v-ați însușit sau ascuns bunurile firmei.

      Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *